ÎNTÂLNIRE CU VLĂDUȚ ANDREESCU DE LA EUROPE DIRECT

Pe data de 7.11.2015, l-am avut invitat în școala noastră pe domnul Vlăduț Andreescu, de la Europe Direct. Activitatea s-a desfășurat la CDI, participanții fiind în mare parte reprezentanții claselor din Consiliul Școlar al Elevilor, precum și alți elevi. Am avut parte de o experiență plăcută care ne-a făcut să reflectăm mai mult asupra unor aspecte pe care nu le luam în seamă. Am aflat lucruri pe care nu le știam despre colegii mei, aceștia devenind comunicativi pe parcursul activității. Ne-am gândit la oportunitățile pe care le avem și am dezvoltat un mod de gândire mai pozitiv. Sunt foarte multe lucruri bune, dar acestea nu vin de la sine. E nevoie să le descoperi, implicându-te din ce în ce mai mult. Tot aici, am văzut ce influență are puterea exemplului. Tineri implicați, cu intenții dintre cele mai bune, care luptă pentru obiectivele lor. Echipa de la Europe Direct Târgoviște au multe de împărtășit, fiind un exemplu pozitiv pentru noi. Am lucrat în echipă și am trecut de granița dintre educație formală și nonformală printr-un exercițiu care ne-a oferit posibilitatea să observăm că suntem diferiți din foarte multe puncte de vedere. Am plecat acasă cu un nou capitol de lecții învățate. Îi mulțumim domnului Vlăduț Andreescu!

(Stătescu Sabrina, XII E)

 

            

Similar Posts

Leave a Reply