Home » Evenimente » LANSARE DE CARTE

LANSARE DE CARTE

În data de 19 noiembrie, a avut loc la Biblioteca municipală din Moreni lansarea volumului Povestiri cu un copil, scris de Iulian Moreanu, membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi profesor la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale”, pe numele său real Gheorghe Ciocodeică.

Volumul a fost premiat recent la Concursul de manuscrise 2015, organizat de Biblioteca Municipală Câmpina şi se bucură de frumoase recenzii publicate în reviste precum LITERE sau OGLINDA LITERARĂ.

La eveniment au participat criticul literar Constantin Trandafir, membru al Uniunii Scriitorilor Români, poetul şi eseistul Florin Dochia, de asemenea membru al Uniunii Scriitorilor Români şi Ștefan Al. Sașa, epigramist, muzician, membru al UER & UCIMR.  De asemenea, Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” i-a fost alături scriitorului Iulian Moreanu prin profesorii Christian Crăciun şi Monica Zamfir, care au făcut aprecieri asupra volumului lansat şi asupra activităţii literare a autorului acestuia, dar şi prin numeroşi alţi colegi care s-au alăturat publicului morenar prezent la eveniment.

Povestiri cu un copil

    O scriere despre copilărie este un fapt de maturitate artistică a scriitorului.

A simţi nevoia să scrii despre copilăria ta reprezintă un act destul de riscant din punct de vedere literar: nu poţi scrie oricum, nu poţi scrie orice. Nu te poţi scrie pe tine decât în măsura în care ai deprins deja uşurinţa expresiei, fluenţa frazei, viziunea clară a totului unitar. Aceasta însemnând nu doar textul respectiv, fie el povestire sau roman, ci întreg corpusul de texte.

Iulian Moreanu debutează în volumele Ruleta mincinoasă şi Cerbul însetat aruncându-şi un ochi mai întâi în ograda realităţii imediate, din care culege chipuri şi identităţi, dar mai ales de unde deprinde plăcerea descriptivă a detaliului realist şi pitorescul oralităţii neaoşe.

Îndrăzneşte apoi să se transpună în roman; semn că autorul deprinsese deja din solfegierea prozei scurte mecanismele frazării şi bunul mers al firelor narative. În Năvala norilor, scriitorul construieşte deja un personaj corespondent al propiului eu, înzestrat cu toate frământările, viziunile, pasiunile şi intuiţiile personale suficient de bine voalate în spatele persoanei a III-a.

Este, prin urmare, un moment prielnic în maturitatea literară a scriitorului Iulian Moreanu să probeze sinceritatea, naivitatea şi gustul intim al propriei copilării, ce-i drept alegând aceeaşi formulă narativă a distanţării faţă de personajul-EU prin intermediul unui destul de obiectiv EL: COPILUL.

Percep Povestirile cu un copil drept un roman al anamnezei, în care stau aşezate într-o ordine aparent riguroasă – Prima povestire…, A două povestire… şi aşa mai departe – microsertare cu evenimente preţioase, a căror deschidere succesivă este absolut necesară pentru procesul îndelungat al unei dificile vindecări: acceptarea sinelui.

Să treci prin viaţă înseamnă să înveţi să te accepţi, iar volumul de faţă reprezintă un gest clar de asumare a copilăriei, cu toate naivităţile, cu măruntele tragedii personale, cu toate micile secrete observate pe furiş sau pur şi simplu traversate ca experienţe. Vocea narativă are acea tonalitate sinceră. Arhitectura simplă a fluxului narativ transcrie în mod clar percepţia, viziunea COPILULUI. Prezentul narativ folosit alternativ cu trecutul este un semn evident că vărsta aceea cuprinsă între seninătatea primei zile de şcoală şi aerul dens, încărcat al clasei a VIII-a nu este un dosar pe deplin clasat în arhiva personală a autorului.

Maturitatea autorului pare, aşadar, o boală pentru a cărei vindecare este necesar acest proces complex de anamneză a copilăriei.

Autorul îşi transcrie astfel fişa clinică printr-un set de 21 de studii de caz, ca şi cum fiecare dintre acestea i-ar servi la problematizarea câte unei crize existenţiale a individului matur, nevoit în cele din urmă să se acomodeze cu sine. Suficient să amintesc aici doar câteva frame-uri, care trebuie să recunoaştem că se găsesc expuse pe zidul memoriilor din copilărie al tuturor: prima zi de şoală şi imaginea învăţătoarei, prima incursiune în spital pentru renumita operaţie de apendicită, prima întâlnire cu femeia-tabu pe care nu o poţi privi altfel decât cu ochii holbaţi şi gura căscată şi alte astfel de prime experienţe modelatoare pentru caracterul fragil al oricărui COPIL.

Copilăria devine în Povestiri cu un copil un dosar de observaţie, în care autorul ia distanţa cuvenită observându-l pe COPIL, iar acesta, adesea aşezat în ipostaza de personaj-martor, contemplă la rândul său unele dintre cele mai ciudat de simple figuri umane, aşezate prin observaţia atentă, detaliat consemnată, la statutul histrionic de EROI. Mă refer aici, de pildă, la tractoristul şantajist şi profitor din Povestirea a cincea, care îl specula pe COPIL zilnic de câte un „sân de mere”, primind în final din partea tatălui apostrofarea: „Bine, măi, Pârvule… Ce dracu, să-ţi baţi joc de un copil în halul ăsta?… Las-o-n mă-sa de treabă!…” Ori femeia aceea cu trăsături lascive din cea de A șaisprezecea povestire, cea cu savarina de la cofetărie, cea despre care Costel atotştiutorul, care se vede treaba că îşi cam pierduse inocenţa copilăriei, îi deconspiră naivului COPIL că: „e d-aia… La care te duci cu bani ca s-o…” şi care, tocmai în ciuda acestui fapt, COPILULUI „i se pare pur şi simplu frumoasă”.

Volumul propune, aşadar, o viziune inedită asupra copilăriei aşezate temporal în perioada destul de îndepărtată a comunismului.

Pentru cei care au experimentat epoca [sic!], cartea este un act clar de rememorare cutremurător de detaliată, populată cu „tovarăşe învăţătoare”, „sacoşe de un leu”, „spirale, caramele şi Eugenia”, „televizoare Rubin 102”, „savarine cu strat generos de frişcă de o albeaţă ireală”, cofetării cu limonade apoase de fructe…

Pentru toţi ceilalţi, este un exerciţiu şocant de simplitate existenţială, în care un COPIL se poate juca doar cu un fir de pai uscat cu care înţeapă băşicile de mâzgă formate deasupra apei din şanţ, fiind capabil de adevărate acte de eroism atunci când fură de acasă o juma’ de litră din „carcaletele” babacului, ca să „tragă” din el sus pe deal, experimentându-şi în felul acesta propria maturitate.

A scrie despre COPILUL pe care încă îl mai păstrezi în tine fără să cazi în ridicol sau, mai rău, în patetism ieftin, a scrie fără frustrări şi resentimente, fără să te judeci sau, mai rău, să te (psih)analizezi, a scrie despre tine de atunci ca şi cum ar fi UN COPIL, oricare copil, înseamnă un gest evident de conştientizare şi asumare a propriei maturităţi, biologice şi literare deopotrivă. Se întâmplă în cazul lui Iulian Moreanu în Povestirile cu un copil.

Monica Zamfir

 

         

 

 
 

0 Comments

You can be the first one to leave a comment.

 
 

Leave a Comment

 

You must be logged in to post a comment.