Home » Să știi mai multe, să fii mai bun! » CROSUL BICICLIȘTILOR C.N. „ ION LUCA CARAGIALE”

CROSUL BICICLIȘTILOR C.N. „ ION LUCA CARAGIALE”

Traseul de ciclism – „Jurnal pe două roți”

Luni, 18 aprilie 2016, o zi splendidă de vară (cu 29 grade Celsius) pasionații de ciclism din Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Moreni au participat la acțiunea „Jurnal pe două roți”, o drumeție cu bicicleta prin Moreni și satele comunei Iedera.

Cei aproximativ 30 de elevi de la clasele X A, X B, X C, X F, XI A, XII F, au fost însoțiți de 4 cadre didactice, respectiv, Stanciu Ion, Vintilă Marius, Marinescu Iustin și subsemnatul. Traseul a urmat B-dul 22 Decembrie 1989, până la sensul giratoriu, apoi Str. Al. I. Cuza, până la monument, apoi Str. Tisa până la Ciocoiești, a urmat satul Colibași, de unde am intrat pe minunata vale a Pârâului Ruda și am continuat până la primul și al doilea izvor. După binemeritate pauze de odihnă, la cele două izvoare, revenirea la Moreni s-a făcut pe același traseu. După cum a calculat elevul Marinescu Radu, am făcut în total 23,4 Km, în aproximativ 2 ore și 30 de minute.

După opinia participanților, activitatea a fost un succes deplin. Ea și-a atins obiectivul, acela de a promova mișcarea în aer liber și mersul pe bicicletă. Au contribuit la acestea vremea frumoasă, traseul de poveste și entuziasmul participanților, care au resimțit din plin beneficiile săptămânii „Școala altfel”.

Organizator, prof. dr. Ioniță Grigore Ilie

             

 

Organizator, prof. dr. Ioniță Grigore Ilie

 

 

 
 

0 Comments

You can be the first one to leave a comment.

 
 

Leave a Comment

 

You must be logged in to post a comment.