Profesor, Publicist, Scriitor

Un apogeu strălucitor: CHRISTIAN CRĂCIUN – 70

Metafora „Vârsta de bronz”, adesea prezentă în versurile unor poeți, încă are darul de a se așterne peste viața unui om, cu magia pe care urcușurile și coborâșurile străbătute de-a lungul și de-a latul existenței sale o întruchipează în coroana onoarei! O astfel de prezență ne împrumută din forța ei, cu precădere morală și spirituală, trăsătura pe care, în temeiul slăbiciunilor noastre, nu totdeauna o preluăm și folosim cu încredere; când însă ea înalță, peste vremuri, luminișurile prieteniei și colegialității  – și ele pândite de umbre și lumini –, atingi cu emoție și recunoștință borna jubiliară a menirii împlinite.
Conștient de faptul că persoana în cauză pare, dacă nu chiar este – inevitabil – pentru unii mumă, pentru alții ciumă, pentru tine rămâne, siguramente, model. Și tocmai pentru această dublă postură publică ți-l păstrezi, împăcat cu gândul că nimeni nu este perfect, întrucât calitățile sale te-au influențat, dacă nu profund, măcar mulțumitor, onorabil! În cauză aflându-mă, vin în fața dumneavoastră, frumos împovărat de împlinirile și nu puținele  rateuri – zestre a 47 de ani de statornică și rodnică amiciție!

Cortina sus!

La rampa acestei prietenii se află Christian Crăciun – camaradul, vecinul și mentorul meu în arta slovei rostite și scrise, născut pe 13 decembrie 1953 la Florești, la două case de-a familiei mele, băiatul pe care iluștrii săi părinți, Gheorghe (Gicu) și Viorica, și l-au dorit cu ardoare, curând frățiorul scumpei lui surori, Olga. Copilăria și-a trăit-o amplu, în gașca acelora de-o seamă,  pe „malul” din strada Școlii, cu mingea de cârpă (zdrențe înfășurate într-un ciorap de-al bunicii/ bunicului), cu praștia după ciori și vrăbii, cu țurca lovită să ajungă câte mai departe, cu zmeie, cu cireșe și prune furate din grădini și livezi, cu capace de bere și cutii de chibrituri goale, cu timbre și îngerii lipiți pe „Steaua sus răsare”, cu scăldatul în șuvoaiele pe atunci cristaline ale râului Prahova!
Tatăl – primogenitura lui Nae Crăciun, primar al Floreștiului interbelic, gospodar clasa-ntâia, negustor cu prăvălia la câțiva metri de terasamentul dublei căi ferate Ploiești-Brașov (din 1879, datorată lui Vasile Alecsandri), în al cărui salon, zilnic preferat de clienții epocii, în vara 1936 s-au iscălit actele, planurile și contractele edificării primei fabrici de anvelope din România (și din sud-estul Europei, s-a precizat) numită Banloc B. Goodrich, sub diligența inginerului Emil Prager, soțul celebrei actrițe române Elvira Popescu, fabrică pornită în 16 august 1939. Funcționar în noua fabrică – pendinte de un acționariat rezonant: regele Carol al II-lea, miniștrii Constantin Argetoianu și Ion Bujoiu –, șeful Aprovizionării I. A. Victoria. Mama – Viorica Irimia, fiica inginerului Dumitru Irimia, directorul Uzinei Electrice Florești, ridicată pe malul stâng al râului Prahova, în 1927, sub dirigenția aceluiași inginer constructor Emil Prager, o domnișoară educată într-o casă cu profesor de franceză, pian, bibliotecă și bonă.

Elev/ Student/ Profesor

Cine nu visează o asemenea traiectorie în însorita eră a copilăriei! Christian Crăciun a traversat-o cu ceva sincope, urmând învățătura de carte în câteva clădiri existente și azi în Florești, când se adăuga vechiului local un altul, ce dubla sălile de clasă și înzestra întreaga școală cu dascăli de respectabilă aducere aminte, precum Florian Stoicescu – o personalitate a comunei, la catedra de Matematică vreme de 40 de ani, iar la Română, eminenta profesoară Aglaia Gugui. Liceul Caragiale din Ploiești l-a avut întregul ciclu, unde preda performanta profesoară Aspasia Vasiliu și eminentul istoric Nicolae Simache și unde învățase, la Matematică, cu ilustrul profesor și epigramist Ion Grigore, poetul Nichita Stănescu.
În casa familiei Crăciun, de la începutul veacului XX, pe strada Unirii a Floreștiului, se citea în limba franceză. Biblioteca era „magnetul” cu permanentă atracție a părinților și copiilor lor. Elev încă la gimnaziu, Christian citea și conspecta filozofie și psihologie, schița rime și versuri, idei și teorii. Prin urmare, cu toate că mama l-ar fi vrut medic, împrejurările și talentul – știm și azi ce-au însemnat anii de după sovietizarea României – i-au netezit accederea în promoția 1972 a Universității București, Facultatea de Filologie! În galeria profesorală, Zoe Dumitrescu Bușulenga. Printre colegi, Marian Popescu – somitate în domeniul criticii Teatrului, Dan C. Mihăilescu – scriitor complex, neuitatul „Omul care aduce cartea” cândva pe Pro Tv.
Pe strada vieții lui Christian a răsărit soarele din clipa în care, copleșit de emoție, Diploma de Profesor l-a așezat între generațiile de luminători ai neamului, cu Spiru Haret în capăt. Cum atunci erai repartizat la o anume școală, Christian s-a văzut cât de cât avantajat să predea Limba și Literatura Română la Liceul Caragiale din orașul Moreni! Patru decenii de navetă Florești – Moreni – Florești, zi după zi, inclusiv sâmbăta, pe arșiță și prin ger, „sardele” în autobuzele cu întârzieri și pene de motor ori de pneu („cauciuc”), prietenul meu a format zeci de generații de viitori studenți, oferindu-le elevilor cu imaginație și daruri adiacente, pe lângă atrăgătoarele lecții, mai toate sfârșite cu dialoguri cordiale, paginile revistelor literare pornite sub îndrumarea lui.

Debut publicistic

Citit de mari oameni ai culturii dinainte de 89, Christian publică primele scrieri în nr. 10/ 1982 al revistei Transilvania și în antologia „Liviu Rebreanu după un veac”, eseul „Între două spânzurători”, amplă panoramă critică a „Pădurii spânzuraților”, alături de 85 de scriitori români și străini, între care Geo Bogza, Cella Serghi, Mircea Eliade, Niculae Gheran, Mircea Zaciu, Eugen Simion, Mircea Muthu, Ioan Simuț, Norman Manea; Ralph Aderman, Sumiya Haruya, Ole Wehner Rasmunssen, Manfred Lentzen.

Clipa cardinală…

… a fost după-amiaza zilei de 16 august 1976, când l-am invitat în Cenaclul Cezar Petrescu, în calitatea de mentor literar și vicepreședinte al acestei grupări fondată în 27 iunie 1962 drept Cerc literar.

Până în iunie 1992, Cenaclul a existat, sub direcția lui critică și literară, prin 1440 de ședințe de lucru, cam 100 de spectacole de poezie și muzică și vreo 50 de expoziții de artă plastică, de 25 de emisiuni „Cenaclu radiofonic” și festivitățile aniversare 1969/ 1979/ 1989 ale Fabricii Banloc-Victoria, precum și prin versuri publicate în Flamura Prahovei, în Flacăra și în antologiile Suprema Iubire, Arc peste timp și Ca o vatră limba noastră. Câteva reușite le-am datorat prozatorilor Tudor Mihalache și Cristina Nedelcu, cu premii Cântarea României și premiul Liviu Rebreanu pentru proză scurtă câștigat de Elena Stoica, publicată în volumul  DEBUT ‵85, la Cartea Românească.

Scriitor consacrat

Director adjunct al liceului unde și-a câștigat pâinea și un prestigiu și azi onorant (invitat la revederi și agape de foștii elevi, dintre care câteva zeci sunt azi profesori, preoți, filozofi, ingineri și medici!), Christian s-a retras, încheind prodigioasa lui carieră pedagogică, în liniștea bibliotecii sale, unde a elaborat teza sa doctorală UCRONIA EMINESCIANĂ, tipărită de Editura Institutului Cultural Român. De atunci continuă să citească, cu atât mai vârtos după pensionare, mii de cărți în română și în franceză – literatură, filozofie, teologie, economie, politică, critică literară, sociologie, cărți de seamă în literatura română de ieri, de azi și de mâine! În acest răstimp a și scris câteva cărți pe care cu emoție le numesc aici, aflându-mă – noroc de invidiat! – în nenumăratele momente ale redactării lor, ca și în ale lansării lor de către excepționalul editor și om de spirit Valentin Ajder, la edițiile bucureștene ale Târgului de carte Gaudeamus: „CIRCUMSTANȚIALE”, „UCRONIA EMINESCIANĂ”, „INTRĂRI ÎN LABIRINT (3)”, „LECTIO INCERTA (3)”, „HEMOLEXII”, „ISOGRAFII”.

Publicistul

Pe 25 aprilie 1991 am răspuns in corpore invitației lui Radu Mircescu, cu care porneam săptămânalul „Public”, unde Christian a semnat editoriale în edițiile apărute până în 25 august 1992. În septembrie 1992, împreună cu Florin Frățilă porneam „Jurnalul de Prahova”, unde Christian a semnat, până în martie 1999, editoriale și diverse „Atitudini” față de evoluția noii societăți, ziar onorat de colaborarea scriitorului Vlad Mușatescu și de a unor publiciști de marcă: Jenica Tabacu, Sașa, Nic Dumitrescu, Beatrice Niculescu, Dorel Trifu, Victor Sterom, Constantin Trandafir, Geo Olteanu, Mircea Teculescu, Paul Popescu ș. a. În 8 martie 1999, porneam în aceeași formație cotidianul „Oglinda Câmpinei”, cu faimoasele editoriale în dubletul zilnic Christian Crăciun – Constantin Trandafir, publicație devenită săptămânalul „Oglinda de Azi”, unde editorialele sale, adesea foarte critice, citite de adepții realităților, ca și de adversarii analizelor lui, i-au atras, la concurență, partizanate și valuri de insulte, înjurături și anateme dintre cele mai acute.

Esențe

Urmare deosebitei viziuni eseistice și critice, Christian Crăciun este un veritabil semnatar de astfel de scrieri în revistele TRIBUNA, Viața Românească, ORIZONT și, o vreme, LITERE și REVISTA NOUĂ, drept pentru care, pentru elevata stilistică a prefețelor, cronicilor și comentariilor remarcabile, a fost primit în Secția de Critică literară a Uniunii Scriitorilor Români. Același Christian Crăciun e și un orator de excepție, invitat la nenumărate evenimente culturale, precum cele de la Piatra Neamț, Craiova, Galați, Timișoara, Cluj, Oradea, Iași, Târgoviște. Ipotești, Ploiești, București, fiind un original și frust comentator al fenomenului cultural, educativ – cu predilecție critic la adresa haosului survenit în învățământul gimnazial și liceal, în nebuloasa socială din care nu sunt semne să scăpăm.
Încă din studenție, remarcat pentru vocația lui critic-scriitoricească (să știți că a cochetat cu poezia, de unde și poetul care, fire discretă, s-a ascuns după proza lucrărilor sale; probez cu „Poarta Cuvintelor”, revista Cenaclului nostru), Christian Crăciun stârnește simpatii și antipatii – prețul persoanei cu spiritul critic destinat interesului public! – și, sporindu-și zilnic erudiția, citește și scrie, scrie și citește, este invitat și ascultat cu naturală savoare… Ni-l amintim din două recente mari evenimente scriitoricești ale anului 2023, petrecute la Câmpina: unul cu ocazia lansării JURNALULUI poetei Ana Blandiana, la Casa Căsătoriilor, al doilea, cu prilejul lansării romanului THEODOROS, de Mircea Cărtărescu, în Salonul „Munchen” din Bănești, ambele desfășurate în cadrul Seratelor Literare Elstar!

O reflecție

Christian Crăciun a fost invitat, înainte de 1989, să lucreze în redacția revistei „Contemporanul”, dar nu a fost posibil; a fost invitat să coordoneze colecția de literatură veche „Restituiri”, girată de eminentul literat Mircea Zaciu; n-a fost posibil. Lesne putem să ne imaginăm unde ar fi fost azi, pe scara valorilor României, Christian Crăciun, profesorul, scriitorul, oratorul, publicistul, politologul, criticul și omul de o enciclopedică cultură!

Serghie Bucur

Articol preluat din Oglinda de Azi : link acces