TRASEUL VALORILOR
Argument… durabil!
Părăsind, cu îndrăzneală, școala rigidă, băncile aliniate, canoanele puțintele și obligatorii, programa restrictivă și limitele orelor de curs din educația formală, este firesc să ne îndreptăm spre o cunoaștere vie, puternică și formatoare! Iar POTECILE CULTURALE, prin TRASEUL VALORILOR pe care ne propunem să îl conturăm, deschide această perspectivă temeinică, stabilă și durabilă!
Iată, deci, argumentul nostru!
Avem azi generații din ce în ce mai inteligente, dar și din ce în ce mai sălbalice, nemodelate, cum s-ar spune, iar noi, școala, avem nevoie de instrumentarul acesta numit MODELE pentru a ne crește copiii în cel mai durabil mod. Cultura umanității este o cultură a modelelor; practic suntem un șir lung de modele, crescuți unul din celălalt, formați într-o necesară ucenicie, căci, gândiți-vă!: fiecare personalitate a fost mai întâi necesar și obligatoriu ucenic la un maestru pe care îl iubea, îl admira și de la care era dispus să învețe totul. Profesorul meu (și unul dintre MODELELE mele!), Christian Crăciun, scria în recenta sa carte, „Hemolexii” (Ed Tribuna, 2021), despre „arta de a admira” – cât de adevărat! Citez aici câteva afirmații obligatorii (și chiar lectura cărții se impune ca obligatorie pentru căutătorii de valoare!): „Pedagogia modelului este singura posibilă. Civilizația umană este o civilizație a urmei. Acele popoare care nu au lăsat urme au dispărut. Ceea ce se păstrează numim civilizație. Valoare înseamnă memorie, înseamnă păstrare. Ceea ce nu se învață, pentru că nu intră în programa școlară, este meseria aceea grea: meseria de a fi om”. Așadar, cultura universală, marile capodopere, generațiile de elită, oamenii frumoși în acest mod s-au format, prin modelajul fin, cu totul delicat al artei de a admira. Consider că aceasta este una dintre cele mai pure forme de iubire ce ni s-a dat. Și, da, chiar și istoria scriptică ne confirmă că însuși Isus a fost mai întâi ucenicul acelor învățători.
Copil fiind, țin minte că cineva, într-o anume conjunctură, îmi profețea (în glumă, în serios!?) că n-o să ajung eu cine știe ce om mare, dar mi se va da mereu în viața asta privilegiul să întâlnesc, să cunosc (și să admir, adaug eu acum!) doar oameni de valoare. Am păstrat profeția aceasta ca un deziderat. Acum, ajunsă la maturitate, nu mai cred în oameni. Dar, ca o normală compensare, cred cu tărie, mai mult decât oricând, în VALOARE și VALORI. Căci ele sunt neperisabile, deși, vai nouă!, azi, din ce în ce mai ținute sub obroc. Deschidem dar, prin acest proiect (de suflet, de credință pentru mine!), obrocul nepăsării, ca să lăsăm lumina acestor mari MODELE să deschidă calea, să inspire, să creeze ucenici, admiratori secreți și devotați valorii!
Avem valori! Tot timpul le-am avut! Azi mai mult ca oricând, avem nevoie de valori! Rămâne doar să le descoperim, să le descifrăm, să le (re)cunoaștem, să le admirăm și să le lăsăm să crească în noi ca modele durabile!
prof. Monica Ciurea
Traseul unei expoziții
