|

De ce să faci parte din Consiliul Elevilor? De ce să sprijini CNE-ul?

Elev la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, clasa a XII-a, sunt un iubitor de fotografie, munte, folk & rock și, din când în când, blogger ( @ blidaru.net ). De asemenea, sunt fascinat de teatru și creative writing. Director al Departamentului Mobilitate, Informare, Formare, Consiliere în CJE Vrancea.


Aș putea să prezint câteva întâmplări din Consiliul Elevilor, dar cred că mai bine vorbesc motivele de mai jos. De ce să sprijini Consiliul Național al Elevilor? De ce să te implici în această structură?
Vine toamna, se apropie alegerilor, iar noi oameni vor putea să apere interesele elevilor, să rezolve nevoile acestora și să contribuie la dezvoltarea propice a mediului educațional românesc. Prima dată vor fi alegerilor din fiecare liceu. Așadar, fiți pe fază!
Articolul prezintă câteva motive pentru care experiențele din Consiliul Elevilor merită trăite și promovate, precum și răspunsul la întrebarea „De ce să sprijini CNE-ul?”.

De ce să fii alături de Consiliul Elevilor?

experiențe de neuitat;

faci cunoștință cu oameni noi, de la care ai de învățat;

ai ocazia să pui în practică ceea ce doreai să faci pentru elevi;

poți deveni VOCEA COLEGILOR TĂI!

Dar asta este numai o parte. Consiliul Elevilor te formează, Consiliul Elevilor îți oferă șansa de a-ți manifesta liber ideile, de a le supune dezbaterilor și de a le îmbunătăți pentru ca la final, fie să le pui în practică, fie să le păstrezi pentru tine într-o formă îmbunătățită.

Vrei să îți ajuți colegii sau comunitatea? Dorești să implementezi un proiect? În Consiliul Elevilor vei găsi întotdeauna un grup dornic să te ajute cu care să faceți o echipă de proiect uimitoare. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, la fel ca tine, acei elevi au ales drumul CNE. Au ales să își dezvolte competențe, au ales să fie lideri ai elevilor și, cine știe, viitorii lideri ai României. Dar cel mai important este că sunt actori acum. Sunt și regizori. Regizează niște piese absolut minunate, piese în care există suflet, există un scop bine definit și multă dăruire.

Ai ocazia să îți ajuți ALTFEL colegii, ai ocazia să dovedești ceea ce poți și, chiar dacă vei întâmpina obstacole, perseverează! ADEVĂRAȚII CETĂȚENI se nasc, se conturează la această vârstă și, datorită Consiliului Elevilor, pot beneficia de un plus: oameni cu povești impresionante în spate, experiențe, pilde și nu numai.

Aceasta este numai o parte din ceea ce poate reprezenta Consiliul Elevilor pentru tine. FII VOCEA COLEGILOR TĂI! IMPLICĂ-TE!

de Mădălin Blidaru

Similar Posts

Leave a Reply