Și a fost „PEER GYNT” la MORENI…

Ziua de 18 iulie 2025 a fost cu totul copleșitoare!
URIAȘĂ!
…pentru că:
⚜ Sala Centrului Cultural Flacăra a fost pur și simplu arhiplină; oamenii au fost impresionați, de fapt, de-a dreptul uimiți de frumusețea sălii, s-au bucurat să se reîntâlnească, să revină, după așa o pauză lungă, la spectacol. Din acest motiv, le promitem că vom mai crea ocazii să revină! Oameni frumoși, ați fost un public extraordinar, am simțit cum ați respirat la unison în multe momente! La final, unii pur și simplu radiau de fericire, alții aveau încă lacrimi în ochi. Un public de toate vârstele, de la 10 la 90 de ani, dar un public ce emana o singură vârstă de fapt, tinerețea spiritului hrănit de dorința de cultură. Au fost în sală oameni care au meritat acest spectacol, au meritat să aștepte un astfel de eveniment. Sunteți un public excepțional, care se bucură, apreciază, se emoționează și trăiește valoarea. Vă mulțumim, morenari!
⚜ Pe scena Clubului „Flacăra”, devenit Centru de Cultură în Moreni, stagiunea a debutat cu un spectacol de mare valoare, o îndrăzneală, un concept simbiotic ce a combinat textul dramatic al lui Henrik Ibsen cu ariile compuse de Edvard Grieg – PEER GYNT, un spectacol-lecție, așa cum ne-a dezvăluit și Marius Manole în discursul de la început. Pentru că „Peer Gynt” este o poveste sensibilă despre visul unui copil care crede că va cuceri lumea, despre experiențe și nestatornicie, dar și despre iubirea necondiționată a unei mame care îl va aștepta până la sfârșit să se întoarcă acasă. Iar publicul minunat ne-a confirmat că a meritat curajul de a le propune un asemenea eveniment complex. Cultura înseamnă VALOARE!
⚜ Artiștii au impresionat prin interpretările lor, dar în egală măsură au fost impresionați de orașul nostru cu o istorie extrem de intersantă, de copiii voluntari ai Colegiului Național „I.L.Caragiale”, care s-au implicat în bunul mers al desfășurării momentului, de aspectul elegant și adecvat al Centrului Cultural recent renovat, de implicarea substanțială a conducerii municipiului Moreni în organizarea evenimentului, adăugând aici și deschiderea totală pentru educația prin cultură a domnului Gabriel Purcaru, un primar cu o viziune complexă, un om al proiectelor importante în comunitate. Aceste lucruri ne încurajează pe toți să continuăm seria de evenimente pe scena din Moreni!

Cât despre invitații evenimentului, despre profesionalismul, talentul, carisma și emoția autentică pe care ne-au transmis-o, rămân mici cuvintele…

⚜ Doamna Rodica Mandache este o prezență remarcabilă, o actriță cu o carieră excepțională în teatru și film, impresionantă, impecabilă, de o fragilitate care străpunge și o forță care te ridică. Pe scenă a fost mama lui Peer și mama fiecăruia dintre noi, a jucat cu acel firesc care te face să crezi că adevărul există, că iubirea rămasă nespusă e cel mai dureros strigăt. Ne-am bucurat nespus să o vedem pe scena din Moreni, căci doamna Rodica Mandache este tot un suflet care emană echilibru, prospețime, erudiție, vioiciune, sensibilitate, candoare și mai ales IUBIRE, multă iubire… Și noi vă iubim enorm, doamna Rodica Mandache, cred că ați simțit de pe scenă emoțiile unei săli arhipline!
⚜ Anastasia Türköz este o foarte tânără soprană, extrem de talentată, la început de carieră, o voce caldă, electrizantă, care ne-a oprit respirația la final – n-am mișcat, n-am suflat – o sală întragă am fost doar suflet și stare ascultându-i rafinamentul interpretării, am urcat notă cu notă în emoțiile ariei lui Solveig, cântate pur, clar, dulce, vibrant și.. fără microfon.., impresionant!!! În spatele unui moment artistic de asemenea factură stau ani întregi de muncă… Felicitări, Anastasia Türköz! Publicul din Moreni îți dorește o carieră impresionantă!
⚜ Cât despre MARIUS MANOLE poate că nici nu ar mai trebui spus nimic.., este EL însuși propria carte de vizită, cel mai… NEOBOSIT dintre muritori. Îi admirăm încăpățânarea de a nu se opri până nu reușește, capacitatea de a cuprinde tot ce-și propune, profesionalismul, modestia, goana de a face BINE nu doar totul, dar și cât mai multora dintre noi; pe scenă arde pur și simplu, este vâlvătaie, plin de patimă, un suflet uriaș până la ultimul suflu… În timpul spectacolului am observat-o pe doamna Rodica Mandache cum îl privea, cu câtă dragoste, cu câtă duioșie și admirație îi sorbea emoția, îi valida talentul, îl susținea cu prezența… Dragă Marius Manole, suntem pur și simplu norocoși că vă avem!
⚜ În final, dar nu în ultimul rând, îndreptăm aprecierile noastre, recunoștința și bucuria acestei întâlniri fericite către Asociația Culturală Chronartis, fără de care acest eveniment n-ar fi existat. Chronartis înseamnă de fapt Mihai Ceascai, directorul asociației, și colaboratorul său, Cristian Bălan, doi oameni care cred că educația se face prin cultură, doi vizionari, implicați și entuziaști, care înțeleg apetitul pentru frumos al oamenilor și nevoia de a avea repere de valoare, mai ales pentru copiii și adolescenții noștri. Ce simplu puteți face lucrurile complexe să conteze, MIHAI CEASCAI și CRISTIAN BĂLAN! Vă multumim pentru această întâlnire-lecție! Și pentru următoarele…
În final, dau glas unui prim gând care a generat inteția de a organiza astfel de evenimente valoroase la noi acasă, în Moreni: tocmai pentru ca oamenii de bună calitate să iasă în evidenţă, să fie văzuți, să fie puṣi în valoare ṣi să conteze calitativ, inclusiv cantitativ, trebuie să continuăm să facem lucruri extraordinare. Așa încât, pentru fiecare lucru urât, greșit care se întâmplă și despre care simțim că nu ne reprezintă, avem datoria să construim împreună cel puțin un lucru bun, onest, frumos, durabil, exemplar! Prin astfel de momente le dăm celor buni puterea de a conta în comunitate! Prin cultură și educație, oamenii valoroși sunt O VOCE!