COMUNITATEA ȘCOALĂ DURABILĂ

Proiectul „Eticheta ‘Școală durabilă’. Advocacy pentru accelerarea politicii de Educație pentru dezvoltarea durabilă la scară locală” a deschis o nouă perspectivă Colegiului Național ”Ion Luca Caragiale” care zicând ceea ce face și făcând ceea ce zice a început să creeze o COMUNITATE ȘCOLARĂ DURABILĂ. Cum am făcut posibil asta? Înțelegând care sunt obiectivele proiectului, ce reprezintă și care sunt etapele desing-ului apreciativ, consultându-ne, identificând atuurile liceului nostru, formulându-ne propria viziune, visând, proiectând și realizând activități. Fundația Terra Mileniul III ne-a fost facilitator și garant consolidând astfel progresul în Educația Dezvoltării Durabile. Elevi, profesori, părinți, ONG-uri, autorități locale, am format o echipă, cu toții ne-am bucurat de fiecare reușită. Este succesul educației care începe în curtea liceului, străbate poteci valoroase (culturale, de ieri și de azi, ale biodiversității) și se întoarce în aceeași curte primitoare, a noastră. Mulțumim tuturor celor care visează cu noi la BUEN VIVIR! Proiectul este finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014 – 2021 – Active Citizens Fund România. Vă invit să vizionați realizările noastre prin colajele elevilor!

Coordonator local, profesor Rodica Răcășanu