CLASA a-V-a ÎN EXCURSIE LA BUCUREȘTI

Istoria dulce a clasei a V-a

        La sfârşitul lunii octombrie, mai precis pe 31, boboceii de clasa a V-a au fost deja pregătiţi să plece în prima lor excursie împreună. Entuziasmul creştea direct proporţional cu apropierea de acest moment, iar nerăbdarea, curiozitatea şi fericirea au umplut rapid un autocar de 40 de locuri. Alături de noi am avut doi profesori, trei mămici şi un asistent medical, cărora le mulţumim pentru implicare. Nu-l uităm nici pe prietenul nostru, Petruţ Dumitrescu, fostul nostru elev, voluntarul SNAC, în prezent stundent la SNSPA, care ne-a aşteptat la Bucureşti şi ne-a însoţit pe tot parcursul excursiei şi căruia îi datorăm fotografiile minunate, dar şi crearea unui grup pe facebook, numit Voluntariat.

Traseul excursiei a cuprins o interesantă vizită la Palatul Cotroceni, unde ne-am împărţit în două grupuri, fiecare având propriul ghid, împreună cu care am colindat sălile deosebit de frumoase, decorate şi mobilate în stiluri arhitectonice diferite. Palatul ne-a impresionat pe toţi, iart întrebările celor mici au fost pline de interes şi curiozitate. Nu au lipsit nici întrebările de feedback şi verificare a atenţiei şi a cunoştinţelor generale, pe care cei mici le-au primit permanent din partea ghidului şi la care s-au descurcat de minune. Iar elementul de noutate s-a făcut remarcat încă de la intrare, unde am făcut check-in prin porţile de acces întocmai ca la aeroport, ceea ce a dat un plus de seriozitate şi responsabilitate vizitei în sine. La finalul turului, am poposit cu toţii la magazinul de suveniruri, unde fiecare şi-a ales cadoul potrivit: magneţei, postere, vederi, cărţi, clopoţei şi alte lucruri interesante.

După această incursiune în istoria ţării noastre, adevărată hrană pentru intelectul în formare al celor mici, am pornit cu toţii, veseli şi entuziaşti, către momentul dulce şi relaxant al excursiei noastre: vizita la fabrica de ciocolată HEIDI. Acolo am aflat povestea bobului de cacao, secretul gustului ciocolatei de cea mai bună calitate, am aflat cum se albeşte ciocolata fără să piardă ingredientul principal, cacaoa, am mirosit, atins şi gustat diversele stări în care se află bobul de cacao în lungul său drum către ciocolată. Specialiştii Heidi ne-au explicat care este reţeta celui mai îndrăgit aliment de pe planetă, dar şi beneficiile consumării ei, este adevărat, cu moderaţie.

Dar ceea ce ne-a fascinat pe toţi a fost proba practică: ne-am îmbrăcat cu halate albe, bonete şi mănuşi, pentru a proba noi înşine ce înseamnă să fii ciocolatier, participând la seminarul interactiv Choacoworld. Ne-am creat astfel propriile praline şi ciocolate personalizate, combinănd trei feluri de ciocolată şi decorând apoi cu tot soiul de ingrediente apetisante şi colorate, având de ales între 60 de sortimente.

Efortul celor mici a fost în final răsplătit cu diplome de ucenic ciocolatier, cu câte un pahar de ciocolată caldă, plus produsele create de noi, pe care le-am primit la pachet pentru acasă. De asemenea, ne-am făcut cumpărăturile pentru cei dragi din magazinul Heidi, unde, recunosc, ne-a fost foarte greu să ne decidem ce să alegem. Ne-am ales, desigur, şi cu muuulte fotografii cu copii fericiţi, cu zâmbete dulci asemeni ciocolatei pe care am tot gustat-o timp de o oră în lumea ciocolatei Heidi!

prof. Monica Zamfir

 

Părerea mea este că am făcut un drum minunat împreună cu prietenii de la clasa a V-a: autobuzul era plin de râsete şi veselie, eram uimiţi de clădirile minunate care ne treceau prin faţa ochilor privind pe geamurile autocarului. Am văzut apoi chiar Palatul Cotroceni și fabrica de ciocolată Heidi, plus, la final, am oprit la Mc. Donalds. Pe scurt, a fost una dintre cele mai frumoase excursii.

Zamfir Andrei

 

         

Similar Posts

Leave a Reply