Similar Posts
Întâlnire cu elevi și cadre didactice de la Școala Specială din Târgoviște
ByCNCMarți, 19 aprilie 2016, a avut loc în cadrul Colegiului Național Ion Luca Caragiale, o întâlnire între elevi și cadre didactice din liceu și de la Școala Specială din Târgoviște. Activitatea se înscrie în programul din cadrul proiectului Vrei să fii prietenul meu?, încheiat între cele doua unități de învățământ pentru acest an școlar. Ea s-a desfășurat în Centrul de…
LANSARE DE CARTE
ByCNCA devenit un obicei ca liceul nostru să fie gazda lansărilor de carte. În data de 07.04.2015 d-l profesor Christian Crăciun și-a lansat o nouă carte la editura EIKON. Evenimentul a avut loc în Centrul de Documentare și Informare si a avut invitați pe d-na prof. Monica Zamfir, d-l prof. Mircea Dinu iar moderatorul a…
CLASA AVII-A, ÎN ÎNCERCAREA DE A FI PUŢIN „ALTFEL”
ByCNCÎn acest an şcolar, săptămâna 18-22 aprilie a fost marcată de activităţile desfăşurate în cadrul programulul „Şcoala Altfel” Şi de această dată, elevii clasei a VII-a au încercat să desfăşoare activităţi prin care să demonstreze că pot să fie puţin „altfel”. În acest sens, au organizat un concurs cu tema „Lumea lui Caragiale”, la finalul…
CONCURS „STIINTE” 2014
ByCNCIn data de 08.04.2014 s-a desfasurat in liceul nostru a VIII-a editie a Concursului interdisciplinar „Stiinte”, adresat elevilor din clasele VII-XI. La concurs participa si elevi din scolile gimnaziale din Moreni. Concursul consta dintr-un test grila de 15 intrebari din fizica, chimie si biologie. Rezultatele se pot viziona aici: rezultate 2014 Mai jos , cateva fotografii…
STUDENT PENTRU O ZI – 2014
ByCNCdescarca aici: Student-pt-o-zi
CLASA a-VI-a ÎN „ȘCOALA ALTFEL”
ByCNCÎn saptămâna „ Şcoala Altfel”, elevii clasei a VI-a au desfăşurat activităţi în cadrul cărora au demonstrat spirit de echipă şi creativitate în conceperea materialelor. Astfel, au participat la concursul tematic „ Vrei să fii creştin”, coordonat de domnul profesor Bugiulescu Constantin, în care au valorificat atât informaţiile din cadrul orelor de religie, dar şi…








