Voluntariat în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC)

În cadrul proiectului SNAC, Un junior + un senior = o echipă”, derulat de Liceul Teoretic “ I.L.Caragiale”, Moreni în parteneriat cu biserica “ Sf. Voievozi”, Iedera, membrii echipei de voluntari ai liceului, coordonaţi de prof. Monica Zamfir, respectiv voluntarii seniori din parohia Iedera, prin grija preoţior Zamfir Mihail şi Zamfir Ionuţ au participat cu prilejul sărbătorii hramului bisericii la activităţi care au avut ca scop deopotrivă educarea simţului creştin, civic, dar şi formarea unor deprinderi practice. Voluntarii împreună cu o parte din beneficiari au format echipe de lucru în vederea realizării celor două componente ale activităţii: prepararea unor produse alimentare, respectiv servirea mesei imediat după terminarea slujbei religioase. Activităţile s-au încadrat în domeniul terapiei educaţionale, care are ca scop formarea unor deprinderi adaptative menite să permită copiilor şi persoanelor aflate în situaţii vulnerabile să-şi satisfacă nevoile personale, să răspundă cerinţelor mediului şi astfel, să se poată integra mai uşor într-o colectivitate. Beneficiarii acţiunii au fost copii şi persoane provenind din medii defavorizate, pe care voluntarii, în parte elevi, profesori şi profesori pensionari ai liceului, în parte enoriaşi ai Parohiei Iedera, i-au cooptat în activităţile practice desfăşurate pe parcursul celor două zile – 7-8 noiembrie. De asemenea, echipei de voluntari s-a alăturat şi jurnalista Mădălina Zamfir, care

ne-a fost alături pe tot parcursul proiectului, şi căreia îi datorăm diseminarea activităţilor realizate în timpul derulării acestui parteneriat. Cu toţii am învăţat astfel că spiritul de echipă, voluntariatul şi bucuria de a lucra cu oamenii, de a veni în sprijinul nevoilor lor reprezintă adevăratul beneficiu al acţiunii propriu-zise.

 

Similar Posts

Leave a Reply