Invitație la Revelație

Cristina Dinu

Un suflet topit în metal

            Pe 28 februarie 2025 am verinsat în liceul nostru o expoziție inedită de sculptură (care se află la etajul II al corpului central al liceului și pe care, apropo, o puteți vizita până în luna iunie a acestui an), prilej cu care am putut cunoaște un om de excepție.

            Cristina Dinu este din Moreni, are… 1,58 m și este un artist complet.

            Atunci când ideile Cristinei se coc, lumea i se aranjează în romane, iar metalul se contorsionează și devine poezie.

            Vorba ei: „Vând povești, obiectele sunt bonus!”

            Prima ei carte, Despre a fi nimic pentru a putea fi totul – O altfel de autobiografie dintr-o tristă Românie (Ed. Eikon, 2020),i-a cuprins viața ca fierul cald îmbrățișat în clește, cum spunea Arghezi.

            Au urmat apoi un Fantasy, Copiii viitorului (Ed. Siono, 2021), un roman psihologic extrem de incitant, Crima din 9 Mai (Ed. Siono, Colecția Clubul Stricăciunilor, 2023) și un volum de proză scurtă, Feromental (Ed. Siono, 2023) pe care ni se recomandă să îl citim „fără a bea cafea ori ceai, ori a mânca ceva, pentru că s-ar putea să ne sară toate din gură în convulsiile unui râs, uneori, de-a dreptul epic”.

            Între timp, metalul rămâne materialul prețios din care Cristina, la cei 1,58 m, își croiește poezia.

 Se numește Metal Poetry și…

         Când începi să pășești pe drumul vieții pornești într-o călătorie a cunoașterii de sine și a lumii ăsteia mari care ne înconjoară printr-o complexitate uneori magică alteori apăsătoare. Pas cu pas pe de o parte te acomodezi pe de alta cauți tot mai mult și tot mai altfel. Întâlnești oameni, povești, zile și clipe variate, bogate, memorabile. Viața este o aventură pe cât de lungă pe atât de efemeră.

                Eu am pornit în această călătorie complet debusolată și m-am atașat de tot felul de lucruri pe care viața mi le-a luat destul de repede. Când ar fi trebuit să ajung pe vârful frustrărilor urlând nebună despre nedreptate tot viața m-a ghidat spre detașare și m-a ajutat să văd că atunci când mă țin cu dinții de ceva ratez să trăiesc.

                Sunt inginer fizician-chimist, cu o minte analitică și un raționament matematic în toate aspectele vieții. Nu m-aș fi văzut ajunsă artist și scriitor dar greutățile vieții m-au modelat într-un colecționar de trăiri și oameni frumoși. Absorbția continuă de experiențe personale, ale altora, sutele de vieți trăite prin peste mia de cărți citite duce la un moment dat la o stare de supraplin care are nevoie de o supapă de refulare.

                Ș-așa-i rău și-așa nu-i bine, oricum ai da-o în timp orice cale devine greșită și viața îți forțează mâna să schimbi direcția riscând altfel să ajungi nemulțumit. Fiecare își gestionează în felul său răscrucile de drum eu am ales să cobor presiunea lucrurilor acumulate, să accept continua schimbare și să mă adaptez la efemeritatea zilelor lăsând povești în urma mea.

                Am început în 2008 cu restaurarea de motociclete la nivel de hobby și din 2010 am continuat pentru a supraviețui financiar. În 2012 am intrat în lumea restaurărilor și cu fiecare obiect înviorat m-am îndreptat fără să știu spre nevoia de a crea propriile mele povești în metal. Din 2015, de la primul obiect banal, un copac din sârme, am evoluat încet și frustrant de greu spre ziua de azi în care pot picura metalul în orice formă vreau. Gravez emoții, sudez stări, modelez povești.

                Nu știu dacă artiștii se nasc în școli, cu siguranță m-ar fi ajutat o școală de arte să știu să văd forme și să gândesc în sistemul eficient, artistul din mine s-a născut în lupta de a putea materializa filmele din cap. S-a cizelat în focul nervilor născuți din incapacitatea mea de a putea transpune în realitate formele 3D atât de clare în mintea mea. Lucrez cu fâșii de planuri 2D, sparte în geometrii simple, calculate matematic și adunate în obiectele finale ca o ecuație pe care trebuie să o rezolv în fiecare etapă a creației.

                Am trecut prin perioada în care am crezut că pot schimba lumea pentru că înțelesem lucruri importante și necesare pentru o viață mai bună și o armonie interumană. Am trecut prin ea și dincolo de ea. Nu am înțeles nimic și mai mult nu putem schimba lumea, ne putem schimba doar pe noi. Astăzi lucrările mele vorbesc despre ceea ce simt eu, ce văd, ce trăiesc. Le trimit în lume cu speranța că prin ele pot motiva oamenii să facă introspecție și să aleagă să fie mai vii, mai empatici, mai bogași de viață și mai deschiși la o lume benefică tuturor. Nu le mai cer să trăiască cum cred eu că e mai bine ci îmi doresc să aleagă să trăiască cum le e lor mai bine fără să-și compromită caracterele și fără să renunțe la visele lor pentru a se încadra în cutume. Cândva cream fiind convinsă că există o rețetă după care să trăiești, azi compun poezii metalice știind că există în viață doar două lucruri sigure: într-o zi vom muri și nimic nu e sigur.

                Meseria mea, care m-a ales și nu aș fi vrut să o am, pentru că aveam alte vise și alte dorințe, m-a făcut să fiu nevoită să cresc în fiecare zi atât ca abilități în cadrul ei cât și în societate. Acest metal pe care îl tai, în cioplesc, îl sudez, îl ard și-l bat îmi face același lucru până în adâncul ființei. Fiecare lucrare îmi cere să fiu un om pe măsura ei pentru a o putea construi.

                Îmi doresc să am o anumită independență financiară, pe care până acum acest domeniu al meu nu mi-a oferit-o, nu pentru a-mi lua haine și bijuuri ci pentru a putea în sfârșit să încep să lucrez obiectele care ard în mine să se nască. Pentru ele am nevoie de timp, liniște și bani. Aștept cu nerăbdare ziua în care să le pot da aripi să zboare prin lume.

                Am ajuns să scriu și să public romane pentru că am prea multe povești în mine și nu le mai pot căra, ele având nevoie să fie libere, să circule, să cunoască oameni și să înflorească în variate minți însetate. Sculptura și scrisul sunt căile prin care scriu versurile poeziei mele metalice care se intitulează „Vând povești, obiectele sunt bonus”.

                Iubesc ceva la meseria mea, mai mult decât bucuria din ochi celor care-mi achiziționează lucrările, oamenii cu care intru în contact și poveștile lor de viață. Mă fascinează să văd în câte moduri diverse mergem toți pe același drum și prin câte căi variate încercăm toți să obținem aceleași lucruri. E magic să descoperi că nu există o cale corectă sau una greșită de a îți trăi viața. E liniștitor să înțelegi că totul este frumos în jurul nostru și că singuri alegem să materializăm urâtul pentru ca apoi tot noi să căutăm căi de a reânflori frumosul. Lucrez să las un plus valoare în urma mea și în același timp învăț cu fiecare punct de sudură să fiu mai ancorată în viață, să nu uit să prind mugurii înflorind primăvara, să simt starea unei persoane cu care vorbesc, să mă entuziasmez de reușita cuiva, să observ cu iarba sparge betonul drumurilor și iederea îmbracă casele. Viața e mai bogată când trăiești intens prezentul muncind însetat pentru viitorul în care să lași ceva constructiv în urma ta

                Fiind o persoană formată în domenii analitice și științe exacte mult timp nu am înțeles cu adevărat sensul artei, dincolo de ideea de frumos și decorare. Astăzi știu că arta este o armă a schimbării atât interioare cât și la nivel social. Este un limbaj universal și atinge orice minte. Este dalta și ciocanul cizelării caracterului. Este emoția ce se împletește ușor cu starea privitorului. Este un roman închis între coperțile materialelor folosite. Avem nevoie de artă, de cultură, de creație în viețile noastre pentru a ne înnobila existența.

                Uneori oamenii trec peste ceea ce creez și sunt mai interesați să afle: Cum am ajuns să fac asta? Nu e greu pentru o femeie să lucreze cu metalul? De unde imaginația? Aș vrea ce-i drept ca obiectele mele să poată vorbi singure fără să fie nevoie de mine.

Am ajuns să fac asta pentru că există o vorbă „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ai”, respectiv am ajuns aici pentru că eram sigură că voi face altceva. Azi trebuia să fiu pilot pe avion, căpitan de vas, doctor legist sau polițist la criminalistică. Nu avem nici un dubiu și le-am pierdut pe toate prin degete.

Nu cred că femeile sunt egale cu bărbații dar știu că împreună se completează perfect. În același timp nu cred că în funcție de sex ești limitat la anumite domenii pentru că eu nu văd o lume de femei și bărbați în jurul meu ci o planetă plină de minți și suflete și dacă o minte a putut face un lucru la un moment dat înseamnă că oricare alta poate reface. Limitările fizice le compensez cu abilitățile intelectuale. Nu trebuie să ridic cu brațele  o sută de kilograme de fiare când pot face pârghii, scripeți și tot felul de alte construcții ce-mi pot ușura munca. Trăim în cea mai bogată epocă a umanității, dacă nu găsesc o cale să fac ceva, pe internet găsesc pe cineva de undeva care a găsit o cale. Să fiu femeie în acest domeniu e irelevant, tot ceea ce contează este sufletul pe care-l pun în lucrări și praful de magie pe care îl presar la final.

Imaginația vine din acumularea informațiilor. Cu cât citești mai mult, cu cât știi mai mult, cu cât experimentezi, trăiești, asculți cu atât mintea devine mai abilă, mai bogată, mai plină de concepte, forme, imagini și idei. Imaginația este efecctul cunoașterii. Toți suntem creatori, toți avem imaginație ceea ce ne diferențează este cât am investit în noi pentru a le dezvolta. Și nu, nu trebuie să fim toți la fel de abili, de deștepți, de culturalizați pentru că diferențele dintre noi sunt cele care ne fac atât de puternici și frumoși. Fiecare trebuie să acumulam ceea și atât cât să putem trăi impliniți, liniștiți și împăcați propriile noastre vieți.

Ultimul vers al tuturor creațiilor mele este întotdeauna același „Nu contează cine ești, unde ești, ce faci și ce visezi! Caută să fii cea mai bună versiune a ta în fiecare clipă, fă maximul de performanță în fiecare activitate și fii corect. Totul se va aranja în armonie cu excelența ta. Dacă vrei lucruri atractive în viața ta fii atractiv!”.

Invitație la Revelație – 28 februarie 2025 Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale” Moreni