PROF. UNIV. DR. (24.05.1953 – 16.12.2014)

 Andrei Ioana despre tatăl său, NICOLAE IOANA

Când am primit invitația de a prezenta felul în care existența și experiența morenară l-au marcat pe Nicu (în mod surprinzător pentru mulți, atât eu cât și sora mea ne adresam părinților folosind prenumele) am fost plăcut surprins de inițiativa celor de la liceu și decizia de a contribui la această inițiativă a fost indiscutabilă.

Apoi însă, observând că textul “oficial” al invitației este scris la persoana a 2-a, au început întrebările: oare știu eu cum l-au ajutat în evoluția lui profesională orașul, liceul, oamenii din jur? Nu știu, dar pot deduce din ce mi-a povestit el. Dar dacă deduc, nu o să fie vorba mai mult despre o interpretare care poate fi subiectivă, nu va fi mai mult despre mine decât despre el? Apoi, parcurgând din nou unele dintre cărțile scrise de el, am decis că prea multe întrebări nu fac bani și până la urmă și critica literară este mult despre subiectivism și interpretari diferite (oare?).

Nicu – elevul si profesorul

În evoluția lui profesională, Nicu nu a ars etape. Cum ajunge însă ca fiul unor muncitori fără foarte multă școală să lase în urmă o asemenea moștenire? Ce îl motivează? Cum reușește să iasă din tiparele familiei și să urmeze un alt traseu în viață? Cu siguranță că, pe lângă (poate) o motivație personală, școala a fost factorul determinant. Nu știu dacă a existat ceva decisiv care să îi fi dat imboldul (un profesor ca model, o carte care să îi fi deschis apetitul) însă îmi este clar că s-a remarcat încă de pe băncile școlii. Am avut profesori comuni care își aminteau, uneori printr-o comparație în dezavantajul meu, despre performanțele școlare ale părinților mei. De asemenea, copil fiind, vedeam discuțiile pe care le avea pe diverse teme cu oameni ca Christian Crăciun, Sandu Crăciun, Mihai Nicolaescu ca pe ceva total neînțeles, dar privind mai apoi cu ochii măcar ai unui adolescent, aveau mai mult sens prin prisma stimularii intelectuale și a schimbului de idei. Cred că și acest gen de discuții au contribuit la evoluția lui Nicu.

L-am cunoscut destul de puțin spre deloc pe profesorul Nicu Ioana. Amintiri? Profesor la școala specială din cadrul penitenciarului din comuna I.L Caragiale. Câteva ore la care asistam când el preda la Liceul I.L. Caragiale. Metode diferite, poate, însă aceeași dedicare. Elev fiind, cred că 10-12 ani, și forțat oarecum de împrejurări, am asistat la câteva cursuri pe care Nicu le preda liceenilor din Moreni. Ceea ce am remarcat, și am crezut că “așa e la liceu”, a fost stilul de a preda. Un stil deschis, bazat pe dezbatere, expunerea părerilor și contribuția majorității la discuția despre o anumită operă/citat. Aveam să îmi amintesc de acest lucru câțiva ani mai târziu când am regăsit aproape același stil la profesorul meu de limba și literatura română din liceu, Christian Crăciun. Probabil fiind o clasă de profil real, deschiderea noastră și implicarea a fost însă mai mică decât ar fi meritat.

Atât deciziile pe care le luăm cât și felul în care suntem ghidați în perioada școlii, a copilăriei, a adolescenței și la începutul carierei ne marchează pe plan profesional mai mult decât am crede.

Andrei – profesorul și criticul literar

Circumstanțele au făcut ca pentru câțiva ani după plecarea lui Nicu de la Moreni să avem doar dialoguri și întâlniri sporadice. Niște frânturi de amintiri pe care le am din acea perioadă îmi ilustrează acum o viață oarecum boemă pentru standardele mele, fără satisfacții financiare, însă cum „sometimes you win, sometimes you learn”, cred că acea perioadă a fost cea de-a doua etapă care a stat la baza dezvoltării ulterioare. Locuia într-un demisol din Berceni, vizitele mele destul de rare la București probabil că îi afectau serios bugetul fie și doar pentru că era un prânz în plus, alerga dintr-un loc în altul și de obicei seara îl prindea în redacție (la Caiete critice n.n.) – acolo se dezbătea, se gândeau subiecte, se scria, dar seara se și improvizau niște palete de tenis de masă și atmosfera devenea relaxată.

Probabil fiind o perioadă mai tulbure în relația noastră, cât și prin prisma faptului că drumul pe care eu îl alesesem încă din liceu nu era unul orientat spre științele umaniste, realizările lui profesionale din acea perioadă nu își găseau în mine persoana care să se entuziasmeze foarte tare – devenise profesor universitar, apoi doctor, publicase deja 2 cărți și contribuise la realizarea manualului de clasa a XII-a. Articolele lui din reviste erau și mai departe de mine. Mi-am dat seama însă că Nicu Ioana devenise Andrei Grigor – pseudonimul ales și numele cu care i se adresau cei din noua lui viață.

Ca un profan ce eram, revelația în ceea ce privește evoluția lui profesională mi-a fost declanșata de lucruri mai lumești. Cum spuneam, mergeam la București la el destul de rar, și credeam că este o mare coincidență faptul că de câteva ori ne-am întalnit acolo cu Eugen Simion și cu Fănuș Neagu. Mai apoi am realizat că aceștia erau doi dintre oamenii cu care Nicu lucra. Eugen Simion a devenit un mentor pentru el si o persoană pe care o admira foarte mult. Despre realizările lui Fănuș Neagu citisem datorită faptului ca era una din personalitățile cu care aveam în comun faptul că susțineam aceeași echipă de fotbal. Aceeași revelație aveam să o am mulți ani mai târziu, când tot prin prisma unei relații de amiciție pe care o avea Nicu, l-am întâlnit la Galați pe Virgil Tănase – un om despre care citisem în multe cărți despre disidența anticomunistă.

În ceea ce privește opera literară, sunt departe de a fi în măsură să comentez – recunosc că am citit foarte selectiv: “Căruța lui Moromete”, “Marin Preda, incomodul” și convorbirile cu Eugen Simion. Am aflat foarte târziu de pasiunea comună pentru Preda… În urma discuțiilor “inegale” pe această temă și a parcurgerii cărților legate de subiect scrise de Nicu, mi-au rămas în minte două citate (pentru care pentru exactitate am fost nevoit să apelez la internet): “Eu îmi caut eul meu” și “Acea vârstă între tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari pot schimba firea cuiva.”. Fără a intra în detalii, ambele sunt relevante pentru viața și cariera lui.