|

A doua ediţie a târgului caritabil „Mărţişorul aduce bucurii”

Anul şcolar 2015- 2016 a adus în comunitatea SNAC din liceul nostru (ba chiar din oraşul nostru, aş putea spune fără să greşesc!) un concept nou: târgul caritabil. Totul a început cu un parteneriat între colegiul nostru şi primăria oraşului Moreni. Dar mai apoi, elevi, părinţi, profesori şi foarte mulţi morenari au aderat rapid la această formă de voluntariat, care presupune o activitate complexă: donarea unor obiecte variate şi utile, în bună stare, organizarea unor standuri în parcul central al oraşului, promovarea activităţii, vânzarea acestor produse şi colectarea banilor donaţi şi nu în ultimul rând recrutarea beneficiarilor acestui târg, elevi cu rezultate foarte bune la învăţătură, care să provină din familii/ medii defavorizate sau care să aibă nevoie de sprijin material pentru tratarea anumitor afecţiuni medicale grave.

Fatul că suntem deja la a doua ediţie confirmă că voluntarii noştri sunt receptivi la acest gen de activităţi, că au puterea de a face bine şi mai ales că din puţin se poate aduna mult. Este destul de greu de crezut că din vânzarea unor obiecte pentru sume de 1 leu, 2 lei, 5 lei … s-a putut strânge de-a lungul a patru zile ( 29 februarie – 3 martie) suma de 1893 ron! Dar este adevărat: ne-au sprijinit aproape 100 de voluntari, elevi, profesori, părinţi de la toate şcolile generale din oraşul Moreni – Şcoala nr 1 (clasa a III-a, dna învăţător Mihăilescu Beatrice), Şcoala nr 4 ( clasa a II-a, dna învăţător Bulăreanu Rodica şi clasa a IV-a, dna învăţător Dobre Rodica) şi Şcoala nr. 3 ( coordonator, prof. Niţă Ani). Iar bucuria de experimenta o zi în care să faci bine a fost răsplata noastră, a voluntarilor.

Se spune că nu poţi lăsa urme în nisip atâta timp cât stai jos(Nelson Rockefeller) şi de aceea viitorul aparţine întotdeauna celor care înţeleg că stă în putinţa lor să facă lucrurile să se mişte. Eforturile voluntarilor SNAC au fost răsplătite la final, odată cu zâmbetele şi bucuria beneficiarilor noştri: 7 elevi de la şcolile din Moreni – Şcoala nr. 1, Şcoala nr. 2 Schela Mare, Şcoala nr. 3, Şcoala nr. 4 şi Colegiul Naţional „I.L.Caragiale”, care au primit cadouri în valoare de 300 ron fiecare.

Şi pentru că beneficiarii sunt de regulă doar „vârful aisbergului”, şi anume „partea văzută”, scopul în sine al unui astfel de proiect de voluntariat, ceea ce se află „în culisele” activităţii ascunde, de fapt, cele mai mari beneficii. Un număr foarte mare de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani au experimentat ce înseamnă să fii voluntar. Este o experienţă nepreţuită, care ţine de educaţia nonformală şi pe care nu ai cum să o resetezi imediat din memorie, cum faci de regulă cu lecţiile pe care le-ai „tocit” pentru lucrarea de a doua zi la nu ştiu care materie. Copiii au învăţat din mers ce trebuie să facă, cum să se comporte, cum să le vorbească oamenilor despre ceea ce fac ei, despre scopurile activităţii, au învăţat ce responsabilităţi implică gestionarea cutiei sigilate cu bani, a listelor cu donatori şi mai ales cum se negociază preţurile în favoarea scopului caritabil al activităţii. Au fost uimiţi, de pildă, când cineva le-a cumpărat două jucării şi apoi le-a donat din nou pentru a putea fi revândute! Ori atunci când altcineva s-a arătat interesat să cumpere pentru copilul său… culegerile de matematică, întrebând şi despre cele de limba română! Am asistat eu însămi la o scenă în care un anonim i-a luat uşor peste picior, întrebându-i pe ei cine îi plăteşte pentru că sacrificiul lor… Copiii au fost foarte revoltaţi, spunându-mi: „Doamna, ăsta n-a-nţeles nimic din ce facem noi aici!” Se aflau acolo doar de câteva ore, dar deja nvăţaseră că “voluntarii nu sunt plătiţi NU pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit.” (Sherry Anderson)

prof. Monica Zamfir, coordonator local SNAC     

 

Similar Posts

Leave a Reply